„Împreună cu Leonid Oleinicenco, președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), am vizitat orașul Ialoveni și satul Costești, unde se află în derulare lucrările în cadrul proiectului de dezvoltare a infrastructurii sportive, realizat de către FMF, în colaborare cu autoritățile publice locale. Aceste acțiuni sunt susținute de președintele Republicii Moldova Igor Dodon care acordă o atenție deosebită dezvoltării infrastructurii sportive pe întreg teritoriul țării”. Despre aceasta declară consilierul prezidențial, Corneliu Popovici, ex-ministru, informează PROVINCIAL.
Potrivit spuselor sale, menite să promoveze modul sănătos de viață și cultura fizică, aceste elemente de infrastructură sportivă vor fi utilizate și pentru implementarea proiectului „Fotbal în Școli” lansat la 9 decembrie 2019 de către FMF și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
„Din funcția de ministru, pe care o exercitam la acel moment, am semnat Memorandumul de colaborare între MECC și FMF privind dezvoltarea fotbalului, care prevedea introducerea în învățământul general a disciplinei opționale „Educație fizică și fotbal”, precum și a orelor de fotbal în învățământul extrașcolar și în instituțiile de educație timpurie; îmbunătățirea infrastructurii sportive; formarea și pregătirea cadrelor didactice; participarea instituțiilor de învățământ la competițiile organizate sub egida FMF etc.”, a menționat Popovici, precizând: „Cred că prin această frumoasă inițiativă, școlile vor redeveni nucleul sportului de masă, un mijloc de promovare a modului sănătos de viață în rândul tinerilor, care rămâne o prioritate pentru societatea noastră”.
Dina Roșca