Exerciţiul tactic cu trupe în teren „Cetatea de Sud 2019” s-a finalizat, ieri, la Cahul cu trageri de luptă, în prezenţa Preşedintelui Republicii Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Igor Dodon, ministrului Apărării Victor Gaiciuc, Şefului Marelui Stat Major, general de brigadă Igor Gorgan, şi corpului de comandă al Armatei Naţionale, informează PROVINCIAL.
În cadrul evenimentului, militarii batalionului de infanterie şi cei ai batalionului de artilerie din cadrul Brigăzii „Dacia” au executat trageri din armamentul ușor și greu de infanterie, tunurile antitanc MT-12 şi instalațiile antiaeriene ZU 23-2. De asemenea, au fost utilizate mijloacele blindate TAB-71 M, MTLB, mașinile militare de transport de tip URAL şi plantatorul de mine tractat PMZ-4.
„Armata Națională a fost și rămâne a fi una din instituțiile fundamentale ale statului, care îi apără suveranitatea, independența și integritatea teritorială. Vom întreprinde toate măsurile pentru a asigura buna activitate a armatei, inclusiv cu privire la remunerarea angajaților acesteia”, a declarat Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
„Împreună, cu precizie, determinare şi motivaţie, ne-aţi lăsat impresia că puteţi îndeplini misiunile stabilite de comandamentul unităţii şi Armatei Naţionale”, a declarat ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.
De notat că exerciţiul „Cetatea de Sud 2019” s-a desfăşurat în perioada 14-26 noiembrie curent şi a avut ca obiectiv dezvoltarea capabilităţilor efectivului pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor pe timp de pace, în situaţii de criză sau la acţiuni antiteroriste.
Antrenamentele fac parte din planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul curent şi reprezintă un element important în sistemul de instruire al Armatei Naţionale, care contribuie la menţinerea unui nivel optim al pregătirii profesionale a militarilor şi al capacităţii de luptă a subunităţilor.
Doina Secrieru