Deputatul PAS, Petru Frunze, se adresează primarilor care vor avea o întrevedere cu Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, informează PROVINCIAL.
„Mesaj pentru primarii care vor merge la întîlnirea cu prim-ministru care ar fi la data de 22 ianuarie 2020. Consider că toți primarii au înțeles că guvernele sunt de scurtă durată și oamenii nu apreciază când unii primari în anul 2019 au fost membrii la trei partide politice, doar pentru a spera că va avea mai mulți bani pentru comunitate. Deseori la întîlnirile primarilor cu cabinetul de miniștri, o parte critică guvernarea pentru inechitatea repartizării banilor către comunitățile locale, alții doar aplaudă. Este timpul să fiți toți consolidați și în final toți să aplaudați rezultatul comun obținut pentru comunitățile locale”, scrie Frunze, pe o rețea socială.
În acest fel, deputatul mai adaugă: „La întîlnirea cu prim-ministru trebuie să cereți:
1. Repartizarea echitabilă a banilor din fondul rutier în cadrul “Programului Drumuri Bune 3”, formula de repartizare să fie conform numărului de locuitori. În cazul în care repartizarea banilor va fi una politică atunci localitățile care au contribuit cel mai mult la bugetul fondului rutier vor primi cel mai puțini bani, unele localități de zeci de ori mai mult altele de zeci de ori mai puțin. Cel mai mult vor fi afectate localitățile din centrul Republicii Moldova și localitățile unde oamenii au viziuni pro-europene și pro-românești;
2. Dreptul de selectare a drumurilor care vor fi reparate să fie a consiliilor locale după consultări publice cu locuitorii, nu este corect ca politicienii din Chișinău să decidă în locul comunității care drum să fie reparat pentru a impune pe toți cei care locuiesc în preajma drumului să dețină carnet de partid;
3. Să fie modificat “Programul Drumuri Bune”, fiind unul ilegal care nu corespunde normelor în construcții. Să fie incluse norme care ar face mai durabile lucrările și ar asigura securitate cetățenilor, cum ar fi:
a) instalarea bordurelor și construcția trotuarelor;
b) construcția sau instalarea rigolelor pentru scurgerea apelor pluviale;
c) construcția barajelor de protecție a drumurilor.
În prezent calitatea drumurilor este de scurtă durată și locuitorii nu își expun nemulțumirile către specialiști din Chisinău dar critică primarul.
4. Să fie anulat pentru anul 2021 “Programul Drumuri Bune”, dreptul gestionării banilor să fie a primăriilor prin majorarea transferurilor cu destinație specială în baza unei metodologii echitabilă;
5. Să fie cerut examinarea tuturor dosarelor penale fabricate primarilor din interes politic și material;
6. Să fie repartizate fondurile naționale în mod transparent;
7. Să fie continuate măsurile de descentralizare a finanțelor publice”, susține Frunze.
Doina Munteanu