Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian a avut mai multe întâlniri cu cetățenii din 8 raioane ale țării (Florești, Rezina, Nisporeni, Ialoveni, Cahul, Căușeni, Chișinău), în cadrul cărora deputatul a încercat să înțeleagă cum văd oamenii dezvoltarea economică a țării, ce opinie au față de antreprenori și față de stat, transmite PROVINCIAL.
La aceste întâlniri au participat pensionari, studenți, funcționari publici, angajați la privat, casnici, sau oameni de afaceri.
„Din discuții, am înțeles că marea majoritate a cetățenilor au o părere pozitivă despre oamenii de afaceri și ei susțin inițiativele de ajutor ale statului pentru business. Faptul că oamenii neimplicați în afaceri au o părere bună despre măsurile pro-business, ne va oferi mai multă libertate în acest sens, ca autorități.
Antreprenorii prezenți la discuții au menționat că cele mai des întâlnite probleme sunt birocrația excesivă și lipsa resurselor financiare – informații care ne vor ajuta să accelerăm eforturile anume pe aceste domenii.
În același timp, există în societate o înțelegere foarte limitată a beneficiilor economiei de piață, a capitalismului și a modului în care instituțiile statului pot contribui la creșterea economică. E nevoie de mai multă educație financiară”, spune Marian.
Deputatul spune că, împreună cu mai mulți colegi din Guvern și Parlament, va propune în următoarea perioadă măsuri de stimulare a educației antreprenoriale în școli și a educației financiare în societate.
„Pentru ca să reușim ca societate, avem nevoie de cât mai multe afaceri prospere și spirit antreprenorial. E o schimbare de mentalitate pe care o vom obține”, spune deputatul.
Cristina Parfeni