La 10 martie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a pronunțat sentința într-o cauză penală deferită justiției de către Procuratura Anticorupție, ce vizează acțiunile unui decan al facultății de Kinetoterapie ocupațională a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS) și a unui șef al catedrei respective, care în schimbul a 1000 Euro pretindeau că pot influența lectorii din cadrul aceleiași instituții de învățământ în vederea evaluării pozitive a cunoștințelor unui student la examenele restante pentru anul 3 și 4 de studii, la 3 examene de stat, inclusiv la susținerea tezei de licență, în vederea evitării exmatriculării acestuia și obținerea diplomei de absolvire a instituției numite supra.
Cauza penală a fost pornită la 11 mai 2022, în urma plîngerii unui student al USEFS care a susținut că decanul și un șef de catedră ai facultății de kinetoterapie ocupațională a USEFS, au pretins de la el 1000 Euro. Ca urmare, ce doi au primit 800 Euro sub controlul Centrul Național Anticorupție (convenind ca restul sumei de 200 Euro să le fie transmisă până la data începerii examenelor).
Urmărirea penală în prezenta cauză penală a durat aproximativ 2 luni, iar judecarea acesteia a durat aproximativ 8 luni. Inculpații și-au recunoscut vina și au optat pentru examinarea cauzei în instanța de judecată în procedură simplificată.
Prin sentință din 10 martie 2023, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea infracțiunii de trafic de influență săvîrșit de două persoane (prevăzute de art. 326 alin.(2) lit. b) din Codul penal), fiindu-le aplicată o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 112 500 lei fiecăruia.
Totodată, banii primiți pentru săvîrșirea infracțiunii (în sumă de 800 Euro) s-a decis a fi trecuți în contul statului, la devenirea definitivă a sentinței.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. Procuratura Anticorupție urmează a contesta sentința din motiv că inculpații nu au fost privați de dreptul de a ocupa funcții de conducere în instituțiile de învățămînt din Republica Moldova.