Un minor de 6 ani din Hâncești a dispărut ieri, fără urmăe. Potrivit poliției, după cum relatează Ziarul de Gardă, micuțul se afla acasă doar cu fratele său mai mare, iar la un moment dat a dispărut din ogradă și de atunci nimeni nu mai știe nimic de el.
Polițiști, pompieri și voluntari au organizat mai multe operațiuni de căutare pe parcursul nopții, iar acestea continuă și la această oră, anunță autoritățile.
Potrivit responsabililor din cadrul IP Hâncești, Beniamin Osipciuc, în vârstă de 6 ani, a dispărut de acasă marți, în jurul orei 12:00. Băiețelul se afla acasă cu fratele său mai mare, părinții acestora fiind plecați la muncă. Astfel, potrivit poliției, în timp ce fratele mai mare își făcea temele, Beniamin a dispărut din ogradă, iar din acel moment este de negăsit.
Familia micuțului a alertat poliția despre dispariția copilului.
„A dispărut de ieri, de la 12:00. Toată noaptea copilul a fost căutate de către polițiști, inclusiv și acum căutările continuă”, ne-a comunicat ofițerul de presă din cadrul IP Hâncești.
Între timp, mai mulți voluntari au organizat mai multe operațiuni de căutare.
În momentul când a dispărut, băiețelul era îmbrăcat într-un maiou de culoare galbenă și blugi de culoare verde. Persoanele care cunosc informații despre locul în care s-ar putea afla micuțul, sunt rugate să anunțe poliția.
Doina Munteanu