În zona de frontieră a fost oprit în trafic un mijloc de transport în care erau doi cetățeni ucraineni, ajunși ilegal în R. Moldova. Bărbații au fost ajutați în fapta lor de un locuitor al satului Clocușna, raionul Ocnița.
Astfel, la o distanță de 4 km de linia frontierei de stat, la intrarea în satul Hădărăuți, a fost stopat un autoturism de model Niva, cu numere de înmatriculare moldovenești. Conform procedurilor legale, polițiștii de frontieră din SPF Ocnița au supus verificării șoferul și doi pasageri. ca urmare, a fost constat că pasagerii sunt cetățeni ai Ucrainei, care au recunoscut că au traversat ilegal frontiera de stat din Ucraina în R. Moldova.
În discuții, străinii au declarat că șoferul este persoana care i-a ajutat să ajungă în R. Moldova. Totodată, cetățenii ucraineni au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova.
În fapt, polițiștii de frontieră au reținut conaționalul și l-au plasat în izolatorul de detenție provizorie din cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț, până la elucidarea circumstanțelor.