Autoritățile austriece vor finanța construcția la Chișinău a unui colegiu în domeniul electronicii. Subiectul a fost discutat la Viena, în cadrul întrevederii ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun cu Martin Polaschek, omologul său austriac. Noua instituție va oferi programe de formare profesional-tehnică în conformitate cu standardele austriece. Colegiul ar urma să își înceapă activitatea de la 1 septembrie 2025.
În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au semnat scrisoarea de intenție pentru extinderea Memorandumului de înțelegere între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Educației, Științei și Cercetării al Republicii Austria. Documentul prevede extinderea colaborării în domeniul educației și formării profesionale, prin proiecte comune, care să contribuie la creșterea economică a celor două țări.
Însoțit de secretarul de stat Galina Rusu și oficiali austrieci, ministrul Dan Perciun a vizitat două instituții de învățământ profesional tehnic din Austria.
În cadrul întrevederii cu Directorul general al OeAD, Jakob Calice, ministrul Dan Perciun a menționat că în ultimii 20 de ani Austria este unul dintre partenerii principali ai MEC, realizând (în parteneriat cu Agenția Austriacă pentru Educație și Internaționalizare (OeAD) și Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA)) diverse proiecte în domeniul învățământului profesional tehnic, învățării pe tot parcursul vieții, formării inițiale și continue a profesorilor, educației incluzive ș.a.