Un bărbat din Cahul a fost reținut, aseară, de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție în cadrul unui dosar, pornit pe faptul comiterii traficului de influență, transmite PROVINCIAL.
Acesta este bănuit că ar fi promis unei persoane să o ajute să obţină permisul de conducere, categoria B, susţinând că ar avea influenţă asupra unor funcţionari ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Cahul.
Potrivit denunţătorului, bănuitul, ar fi cerut și primit de la acesta 350 de euro pentru a-i favoriza susținerea cu succes a probei practice la examenul de calificare auto, categoria B. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, banii au fost depistați în automobilul bănuitului. În după-amiaza zilei de 9 martie bărbatul a fost reţinut de ofițerii DGT Sud a CNA şi plasat în izolator pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă de la 2 la 6 ani de detenţie sau amendă penală.
Cristina Pendea