Centrul Național Anticorupție anunță reținerea unui avocat din Chișinău și a unui complice într-un dosar de trafic de influență, comis în circumstanțe agravante. La această oră, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a procurorilor Procuraturii mun. Bălți, efectuează 12 percheziții și alte acțiuni de urmărire penală în 5 cauze pornite pe fapte de corupție.
Astfel, sunt examinate acțiunile unui avocat și ale altor persoane, manifestate prin pretinderea și primirea de mijloace financiare, în sume cuprinse între 500 de euro și 47 000 de euro, în schimbul promisiunii de a influența unii procurori și judecători în vederea soluționării pozitive mai multor cauze penale sau măsuri preventive.
În urma acțiunilor de urmărire penală desfășurate în această dimineață, ofițerii anticorupție au ridicat mai multe obiecte și documente relevante cauzelor penale pornite de fapte de corupție, iar două persoane au fost reținute pentru o perioadă de 72 ore și urmează a fi plasate în izolator.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Acțiunile sunt în desfășurare, iar cu detalii vom reveni.