Ieri, în jurul orei 17.00, un automobil al Inspectoratului de poliție Hîncești a fost răpit de un bărbat, care ulterior a provocat un accident rutier.
Membrii echipajului de poliție au adus pentru audieri o persoană cercetată în cadrul unui proces contravențional și au staționat automobilul în fața sediului, pentru a escorta persoana în incinta inspectoratului de poliție.
“Individul a profitat de situație, urcând la volanul automobilului de serviciu, a tamponat un automobil de marca Toyota care era parcat în spate, după care și-a continuat deplasarea pe traseu. La o distanță de aproximativ 2 km, într-o curbă periculoasă, acesta a pierdut controlul volanului și s-a inversat în afara carosabilului”, comunică reprezentanții Inspectoratului.
Polițiștii care pornise imediat în urma lui, l-au scos din automobil, solicitând ajutorul serviciilor medicale.
După acordarea ajutorului medical s-a stabilit că, bărbatul de la volan este un locuitor al satului Sărata-Galbenă din raionul Hîncești, în vârstă de 31 de ani care a fost citat la Inspectoratul de poliție fiind vizat într-un proces contravențional.
Pe cazul dat a fost pornită cauză penală conform art.192 alin 1 Cod penal, “Răpirea mijlocului de transport”, iar suspectul reținut pentru 72 de ore.
Totodată a fost inițiată o anchetă de serviciu internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Doina Secrieru