În contextul promovării surselor de energie regenerabilă, Agenția pentru Eficiență Energetică lansează primul spot video, dedicat promovării tehnologiilor de producere a energiei din surse regenerabile, transmite PROVINCIAL.
Alexandru Bolbocean este proprietarul turbinei eoliene, care se află în satul Săiți, raionul Căușeni și se ocupă cu producerea energiei regenerabile. Valoarea acestui proiect, realizat în anul 2018, este de aproximativ 500 de mii de euro.
Proprietarul turbinei eoliene spune că acest business este interesant, dar și costisitor. Cantitatea medie de energie produsă este de 2,3 – 2,8 milioane de kWh/an. „Tariful mediu la care este comercializată energia electrică produsă este de 90 de bani. Ne-am dori să extindem acest business, însă fără susținerea statului și a programelor dedicate, este complicat. În orice caz, avem planuri de dezvoltare. Să sperăm că totul va decurge bine și noi ne vom extinde”, a menționat domnul Bolbocean.
Pentru accesare video, vedeți link-ul de mai jos:
Menționăm, că AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.