Trei tineri cu vârstele de 17, 25 și 26 de ani au fost reținuți de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sec. Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectați de comiterea furturilor de biciclete. Anterior fiind cercetați penal pentru infracțiuni analogice.
Suspecții pe parcursul nopții intrau prin acces liber în scara blocurilor de locuit și sustrăgeau biciclete. Aceștia au sustras cel puțin 3 biciclete ce erau lăsate fără supraveghere de către proprietari în blocurile de locuit amplasate pe str. Carierei și or. Stăuceni, str. Studenților.
Prin acțiunile lor au cauzat proprietarilor un prejudiciu în suma de 13 000 lei.
Acțiunile tinerilor au fost surprinse de camerele de supraveghere.
Suspecții în comiterea infracțiunii au fost identificați și escortați la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vinovăția. Bicicletele sustrase au fost găsite de polițiști acestea au fost ridicate și urmează a fi returnate proprietarilor
Actualmente aceștia sunt cercetați penal pentru Furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la 4 ani.
Cristina Pendea