Ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI, în comun cu cei de la Direcția Generală Urmărire Penală a IGP, polițiștii de la INSP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au reținut trei membri ai unui grup infracțional din Grigoriopol, învinuiți de fabricarea actelor românești false, precum și de șantajarea unei femei cu imagini intime.
Fapta de șantaj a început în martie 2020, atunci când cei trei bărbați, cu vârsta între 23 și 30 de ani, ar fi amenințat o femeie emigrată în Germania cu trimiterea rudelor ei a imaginilor intime cu ea, în urma relației cu unul dintre ei. În schimbul abținerii de la publicarea lor, aceștia au estorcat de la ea bani, în diferite tranșe, în sumă de circa 55.000 euro – peste un milion de lei.
Totodată, oamenii legii au descoperit că învinuiții au elaborat o schemă de falsificare, fabricare, punere în circulaţie şi comercializare a actelor de identitate românești false. Mai exact, în cadrul audierilor, victima a prezentat autorității de investigație trei buletine de identitate pretins emise de autoritățile din România, inclusiv pe numele învinuiților. Documentele au fost transmise acesteia de către învinuiți, pentru ulterioara obținere a dreptului de ședere în Germania. Acestea aveau deosebiri vădite față de specimenele confecționate la întreprinderi poligrafice specializate, inclusiv prin faptul că au fost confecționate din folie de plastic (polimer), cu folosirea aparatelor de imprimat computerizate. Prin urmare, această cauză penală a fost conexată la cea de șantaj.
Reținerea acestora a avut loc miercuri, cu sprijinul angajaților „Fulger,” urmare a documentării și măsurilor efectuate sub conducerea PCCOCS de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și Direcției Generale Urmărire Penale – subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției.
Ulterior, în după-amiaza zilei de joi, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a satisfăcut parțial solicitarea procurorilor PCCOCS și a aplicat arestul preventiv pentru un termen de 30 de zile în privința a doi bărbați, iar în privința altuia a dispus obligarea de a se prezenta.
Investigațiile continuă, în vederea elucidării tuturor aspectelor faptelor și a tuturor complicilor – timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției.