
Trei persoane, inclusiv două minore, au suferit intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării unui cazan pe combustibil gazos. Cazul a fost înregistrat pe 05 februarie 2026, întru-un apartament din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:55.
Potrivit informațiilor, o femeie în vârstă de 42 de ani, dar și copii acesteia, două minore de 9 și 15 ani au primit o intoxicație ușoară cu monoxid de carbon. Victimele au fost preluate de Serviciul de asistență medicală de urgență și transportate la Institutul Mamei și Copilului, în stare conștientă, pentru investigații medicale.
În urma cercetărilor efectuate de specialiștii IGSU s-a stabilit, prealabil, că victimele s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de la cazanul din locuință, conectat la gaze naturale. Salvatorii, au constatat că cazanul a fost exploatat având defecțiuni tehnice la sistemul de evacuare a produselor de ardere.
În acest sens, pompierii și salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte cu prudență maximă regulile de siguranță la utilizarea instalațiilor de încălzit în perioada rece a anului.
Oamenii sunt rugați să monteze corect instalațiile alimentate cu gaze naturale, să le verifice periodic, dar și să evite utilizarea acestora cu încălcări și defecțiuni tehnice. Mai mult, în vederea prevenirii unor intoxicații cu monoxid de carbon, pompierii îndeamnă populația să nu obtureze canalele de evacuare a fumului. Totodată, încăperile unde are loc arderea trebuie sistematic să fie aerisite.
Conform datelor IGSU, de la începutul anului 2026 au fost înregistrate 7 cazuri de intoxicație cu produsele de ardere, în urma cărora au avut de suferit 14 de persoane dintre care 6 copii.
În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.



















