În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– șase persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– trei cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova;
– cinci persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Trei moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar alți doi conaționali au fost deportați din Rusia.
Conform datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 44 029 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 10 090 traversări.
Amintim că, din data de 10 decembrie au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca”, deoarece au loc lucrări de reconstrucție a podului situat pe traseul Odessa-Reni, din proximitatea localității Palanca.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Dina Roșca