Angajații Poliției de Frontieră efectuează cercetări pe numele a trei conaționali pentru deținerea și folosirea actelor oficiale falsificate. În punctele de trecere a frontierei Leușeni și Cahul au fost consemnate incidentele, la sfârșitul săptămânii trecute.
Un permis de conducere fantezist și o carte de identitate românească au fost găsite asupra a doi tineri, ambii cu vârsta de 29 de ani. Aceștia s-au prezentat la ieșirea din Republica Moldova, prin PTF Leușeni, în calitate de pasageri ai unor curse ocazionale și se deplasau spre Germania.
Primul călător a prezentat actul la controlul de frontieră, iar cel de-al doilea a fost supus unui control suplimentar conform analizei de risc. Acesta avea cartea de identitate în buzunarul gecii. Ambele documente au fost verificate cu tehnica din dotare și s-a constatat lipsa unor elemente de protecție. Audiați, tinerii au recunoscut că și-au perfectat actele prin intermediari. Permisul a costat 700 de euro, iar cartea de identitate – 150 de euro.
De asemenea, pleca spre Germania un locuitor al raionului Vulcănești, în vârstă de 36 de ani. În timpul controlului suplimentar, polițiștii de frontieră din PTF Cahul au depistat o carte de identitate, care ar fi eliberată de către autoritățile române pe numele posesorului. Verificarea amănunțită a stabilit prezența indicilor de falsificare. La audieri, bărbatul a mărturisit că în octombrie 2021, aflându-se în Germania la muncă, ar fi luat legătura cu un intermediar care i-a perfectat în scurt timp o carte de identitate românească. Pentru aceste servicii ar fi achitat 200 de euro.
În repercursiune, pe numele persoanelor vizate s-au inițiat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de acte falsificate.
Documentele au fost transmise către laboratorul de expertiză. În funcție de rezultate se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.