
Trei blocuri locative din Chișinău, Hîncești și Ialoveni vor beneficia de documentație tehnică elaborată cu sprijinul CNED, care va permite asociațiilor de locatari să acceseze fonduri din Programul Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM) pentru renovarea energetică a blocurilor.
Asociațiile de locatari au fost selectate în cadrul produsului de finanțare „Eficiența Energetică a Blocurilor Locative”, parte a Programului (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Cele trei blocuri cu un total de 121 de apartamente, în care locuiesc aproximativ 242 de persoane, vor beneficia de:
- expertiza tehnică a clădirii;
- devize de lucrări pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică și valorificarea surselor regenerabile de energie.
Pentru două dintre blocuri, auditul energetic a fost deja realizat cu sprijinul GIZ Moldova prin intermediul proiectului „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M), iar pentru al treilea bloc auditul a fost efectuat cu finanțare directă din partea CNED.