Trei automobile electrice vor traversa în următoarele patru zile Moldova de la nord la sud. Electromobilele vor parcurge un traseu de peste 1.000 km prin ţară, utilizând pentru încărcare prizele publice existente în Moldova.
Scopul maratonului este de a promova mobilitatea prietenoasă mediului, de a demonstra capacitatea automobilelor electrice și de a marca evoluţiile majore în acest domeniu, care s-au produs în Moldova în ultimii doi ani. Acest exercițiu e la a treia ediție.
„De la prima ediție din 2018 când au participat mașini hibrid-electrice, la doua din 2019 când infrastructura era abia la început de cale, am ajuns în 2020 cu o rețea de prize bine dezvoltată și cu un număr mult mai mare de mașini electrice înregistrate în R. Moldova. Ediția din acest an a maratonului va arăta cât de diferită poate fi acum mobilitatea electrică”, spune Ilie Toma, organizator şi participant în Electro-Maraton.
Provocarea din acest an pentru participanții expediției va fi să traverseze Moldova de la sud la nord într-o singură zi, pe o distanță de 500 km. Având multe prize pe traseu, asta ar însemna că fiecare mașină poate fi încărcată acolo unde are nevoie, fără a face rândul la stație.
„De la prima ediție din 2018 când au participat mașini hibrid-electrice, la doua din 2019 când infrastructura era abia la început de cale, am ajuns în 2020 cu o rețea de prize bine dezvoltată și cu un număr mult mai mare de mașini electrice înregistrate în R. Moldova. Ediția din acest an a maratonului va arăta cât de diferită poate fi acum mobilitatea electrică”, spune Ilie Toma, organizator şi participant în Electro-Maraton.
Traseul maratonului acoperă regiunea de Nord, Centru şi Sud a Republicii Moldova şi poate fi urmărit aici: https://bit.ly/3jjLuQt.
Proiectul de dezvoltare a rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice este implementat de compania EV Point, datorită parteneriatului dintre PNUD Moldova, Agenția pentru Eficiență Energetică și Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, pe parcursul anului 2020 au fost instalate 30 de stații de încărcare, iar până la finele anului încă 30 de stații urmează să fie funcționale.
Doina Munteanu