Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) lansează Programul „Transport modern”, transmite PROVINCIAL.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul Andrei Spînu a specificat că, în cadrul întâlnirilor cu prestatorii de servicii transport pasageri s-au discutat problemele și propunerile, iar ulterior s-au identificat unele soluții.
„Am prezentat viziunea noastră ținând cont de interesele oamenilor, beneficiarilor serviciilor de transport și nevoia de a avea un program care schimba radical situația. Vom lansa programul „Transport modern”, care va schimba domeniul din temelie și va face regulă să avem standarde internaționale în domeniu”, spune Spînu.
Astfel, au fost incluse următoarele măsuri incluse în transport modern:
- Lansarea programului cu reînnoirea parcului auto: Acordarea de fonduri, subvenții de la buget pentru procurarea microbuzelor și autobuzelor noi;
- Lansarea unei campanii de combaterea transportului ilicit de pasageri. În martie va începe acțiunea;
- Digitalizarea și fiscalizarea domeniului prin management integrat în transport: e-Bilet, e-GPS, e-Routing. Ministrul Spînu a declarat că va semna decretul de numire a unui nou director adjunct la Agenția Națională Transport Auto (ANTA) responsabil de digitalizarea domeniului;
- Modificarea metodologiei de calcul a tarifelor și deservirea autogărilor. Se va oferi o metodă care va lua în considerare toate categoriile de confort și cu implicarea APL în proces. Rutele lungi vor fi liberalizate și se va face modificarea treptată a tarifelor în contextul creșterii prețurilor la produsele petroliere. Se vor stabili prețuri diferențiate pentru rutele raionale și interraionale. Ministrul Spînu va semna astăzi ordinul privind tarifele menționate care vor intra în vigoare din 1 martie;
- Optimizarea rutelor;
- Modificarea Codului transportului rutier;
- Elaborarea unei Strategii de mobilitate pentru un transport eficient și sustenabil, care să includă toate tipurile de transport și să fie asigurată o foaie de parcurs în domeniu.
„Avem un program ambițios și îl vom realiza”, a spus Andrei Spînu.
Cristina Parfeni