Trei mijloace de transport, încărcate cu bunuri pentru care conducătorii auto nu au putut prezenta careva acte de proveniență au fost indisponibilizate pentru procedura de control, informează PROVINCIAL.
Incidentele au fost consemnate de către angajații Direcție regionale Nord în seara zilei de ieri, iar cercetările vor continua până la elucidarea tuturor circumstanțelor.
În urma valorificării unei informații operative privind acțiunile ilegale de transportare ilicită a mărfii de larg consum, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în comun cu cei de la SPF Briceni au demarat acțiuni de investigație în zona de responsabilitate.
Astfel, în apropierea satului Cotiujeni, raionul Briceni au fost stopate două mijloace de transport de model Opel Zafira și un Mercedes Vito, cu numere de înmatriculare moldovenești la volanul cărora se aflau doi conaționali în vârstă de 48 și 67 de ani. Aceștia transportau sute de articole vestimentare, fără careva documente ce ar demonstra proveniența acestora, cât și legalitatea.
Audiați, șoferii au declarat că marfa a fost procurată de la un locuitor al satului Larga și urma să ajungă pe piața din municipiul Edineț.
Un alt lot cu articole de consum a fost depistat într-un mijloc de transport de model Hyundai Tucson. Acesta a fost stopat în proximitatea punctului de trecere local Clocușna, de către patrula Sectorului Poliție de Frontieră Ocnița.
În timpul examinării mijlocului de transport pe bancheta din spate a fost observat un rucsac de culoare neagră în care se afla mai multe bunuri de igienă personală în asortiment, fără careva acte de însoțire sau proveniență. Pasagerul, locuitor al satului Clocuşna, în vîrstă de 28 ani, a declarat că a luat rucsacul din municipiul Chișinău și trebuia să îl transmită unui consătean.
Ca urmare, toate bunurile au fost depozitate în camerele de păstrare a corpurilor delicte a Sectoarelor unde s-a constatat faptele săvârșite. Ambele cazuri sunt cercetate în continuare pentru elucidarea tuturor circumstanțelor, identificarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere.
Cristina Pendea