
Puțin după miezul nopții trecute, Poliția a fost sesizată despre faptul că, pe o stradă din Cahul, un bărbat a fost găsit la sol, în stare de inconștiență.
La fața locului a fost constatat decesul acestuia, prezentând semne vizibile de moarte violentă. Ulterior, într-o locuință din apropiere a fost descoperit și cadavrul unei femei, care prezenta leziuni similare.
Preliminar s-a stabilit că ambele victime, cu vârste de 34 de ani, au consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, iar la un moment dat, în timpul unui conflict, ar fi fost atacate de gazdă cu un obiect ascuțit.
Polițiștii au reținut o femeie de 31 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii.
Preliminar s-a stabilit că aceasta se află la evidența instituțiilor medicale de specialitate.
Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru omor intenționat, infracțiune care se pedepsește
cu închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.
Cazul este investigat în continuare de polițişti.