
2600 de țigarete de diferite mărci, ascunse în roata de rezervă și în compartimentul filtrului de aer al unui autoturism, au fost descoperite în această dimineață în cadrul controlului efectuat la postul vamal Lipcani.
Țigările erau disimulate în locuri special amenajate, în scopul tăinuirii lor de la controlul vamal, fiind identificate în urma unei verificări minuțioase, inițiate în baza unor informații operative.
Conducătorul auto – un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 54 de ani, originar din raionul Edineț – s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de ieșire din Republica Moldova, aflându-se la volanul unui autoturism de model Dacia Duster. Acesta a declarat că nu are nimic de declarat controlului vamal.
Pe fondul suspiciunilor justificate, funcționarii vamali, în colaborare cu polițiștii de frontieră, au dispus aplicarea măsurilor de control sporit, utilizând echipamente speciale de inspecție și două echipe canine specializate în detectarea produselor din tutun. Verificările au confirmat intenția de a scoate din țară produse de tutungerie cu eludarea prevederilor legale.
Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul – indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor. Persoana vizată riscă sancțiuni contravenționale conform art. 287 alin. (10) din Codul Contravențional al Republicii Moldova.