Marţi, 21 aprilie 2015, angajaţii Penitenciarului nr.9 din Pruncul au contracarat două tentative de introducere a substanțelor și obiectelor interzise spre folosire pe teritoriul instituţiilor de detenţie.
Astfel, în urma măsurilor operative desfășurate de angajații Serviciului securitate al penitenciarului, în jurul orei 17:00, a fost efectuată percheziția inopinată a unui automobil, care aprovizionează instituția cu produse alimentare.
În rezultat, într-un butoi alimentar cu varză murată au fost depistate 2 sticle pet ce conțineau 3 litri de vin, iar printre morcovii murați dintr-un alt butoi a fost găsită o cutie albă cu 3 telefoane mobile.
Obiectele interzise au fost introduse de către un deținut, în vîrstă de 35 ani, în timpul încărcării butoaielor în automobil, care a și recunoscut fapta imputabilă.
Mai spre seară, în aceeaşi instituţie, s-a înregistrat un alt caz de transmitere ilegală, de data aceasta a substanţelor interzise. O persoană necunoscută a aruncat peste edificiile de pază ale penitenciarulu un obiect sferic învelit cu bandă adezivă.
În obiectul deschis s-a depistat o cartelă SIM și o cantitate impunătoare de substanță vegetală mărunțită, cu miros specific de marijuana.
Cazurile menţionate au fost documentate, iar materialele acumulate au fost transmise colaboratorilor IP Buiucani al capitalei.
Dina Roşca