Primul lot de 500 de dispozitive asistive pentru copiii cu dizabilități de văz și auz va ajunge în școli, în perioada următoare. Echipamentele, în valoare totală de 180.000 dolari (peste 3 milioane de lei), au fost achiziționate de UNICEF, cu sprijinul financiar al Parteneriatului Global pentru Educație (GPE).
„Această achiziție reprezintă un pas important în drumul nostru spre realizarea Agendei Educația 2030, care pune accent pe faptul că nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Prin integrarea tehnologiilor asistive în sistemul nostru educațional, asigurăm copiilor cu necesități speciale aceleași oportunități. Acest demers se aliniază angajamentului nostru de a construi un sistem educațional incluziv și durabil, care să pregătească toți copiii pentru provocările viitorului. În plus, această inițiativă reflectă progresul continuu al Moldovei pe calea integrării în Uniunea Europeană, unde educația joacă un rol esențial în conturarea unei societăți mai incluzive și mai reziliente”, a menționat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, în cadrul unei conferințe de presă.
Lotul donat face parte dintr-o achiziție mai mare, în valoare de peste 1,1 milioane de dolari, care vor fi utilizate pentru a facilita integrarea copiilor cu dizabilități în sistemul educațional. Acesta include instrumente avansate pentru copiii cu deficiențe de auz și văz, precum mașini de scris Braille, video-lupe, software-uri de citire a ecranului și tastaturi adaptate.
„Asigurarea accesului la educație pentru copiii cu dizabilități este esențială pentru a le valorifica potențialul și pentru a avansa progresul societal. Tehnologiile asistive joacă un rol transformator în depășirea barierelor și îmbunătățirea experiențelor de învățare. Prin valorificarea maximă a acestor instrumente, avem oportunitatea de a sprijini copiii cu dizabilități senzoriale, permițându-le să prospere academic. Datorită tehnologiilor disponibile, deficiențele senzoriale pot fi adesea gestionate eficient, oferind un avantaj unic în crearea unui sistem educațional mai incluziv. Este o oportunitate extraordinară de a ne asigura că fiecare copil, indiferent de abilitate, își poate atinge întregul potențial”, a declarat Mohamed Yassine, Specialist în Educație la Parteneriatul Global pentru Educație.
„UE și statele sale membre sunt cel mai mare contribuitor la Fondul Parteneriatului Global pentru Educație. Ne-am angajat să oferim 700 de milioane de euro pentru perioada 2021-2027 pentru a contribui la o educație mai incluzivă, în special pentru fete, refugiați și copii din contexte fragile. Pe măsură ce Moldova progresează pe drumul său spre integrarea în UE, dezvoltarea unui sistem educațional rezilient și incluziv este esențial. Prin investițiile în educație, inclusiv pentru copiii cu necesități speciale, nu doar că promovăm potențialul individual, dar și capacităm ca viitoarea forță de muncă a Moldovei să contribuie la tranzițiile ecologice și digitale care vor defini viitorul comun al Europei”, a notat Julda Kielyte, lider de echipă pentru dezvoltarea incluzivă în cadrul Delegației Uniunii Europene.
„Accesul la tehnologia asistivă înseamnă mai mult decât incluziune — înseamnă transformare. Școala de azi reflectă societatea de mâine, iar prin dotarea copiilor cu necesități speciale cu instrumentele necesare, punem bazele unei lumi mai incluzive, inovatoare și echitabile”, susține Maha Damaj, reprezentantă de țară, UNICEF Moldova.
Achiziționarea tehnologiei asistive a fost realizată în baza unei analize detaliate a nevoilor instituțiilor educaționale specializate, precum Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică, Serviciile de Asistență Psihopedagogică, Centrele de Resurse pentru Educație Incluzivă și școlile generale.