„Ca ministru responsabil de domeniul transporturilor, una din principalele mele preocupări este ca oamenii să beneficieze de servicii de transport sigur, comod și accesibil, iar prețul achitat pentru serviciile de transport să fie unul corect și care corespunde realităților actuale” – a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, informează PROVINCIAL.
Ministrul a spus că un grup de transportatori a prezentat solicitări de a dubla, chiar și a tripla tariful aplicabil pentru călătoriile de pasageri – de la 1,37 lei/km la 1,85 lei/km. Spre exemplu, dacă la moment tariful Chișinău-Bălți este de 80 lei, ei doresc să fie 185 lei. Un alt exemplu, Chișinău-Drochia acum este 109 lei, după solicitarea lor prețul ar trebui să fie 245 lei.
„Aceste cerințe nu sunt justificate. Vreau, un pic mai multă responsabilitate. Pentru că până a cere ceva, cred că, întâi, este nevoie de a oferi ceva. Transportatorii sunt rugați să investească mult mai serios în modernizarea autovehiculelor, așa cum prevede legea.
În același timp, vreau să le spun cetățenilor că discuția despre tarife se va face doar pe baza unor analize solide, care se realizează în aceste zile la minister. Când vom lua decizii, ne vom baza pe date reale, nu pe presiuni și proteste publice”, a declarat vicepremierul.
Spînu a invitat la dialog și moderație, spunând încă o dată că va apără în primul rând dreptul oamenilor de a avea parte de un transport civilizat la un preț decent.
Cristina Gurez