Ofițerii de investigații ai grupei contracararea jafurilor a sectorului Buiucani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au reținut un tânăr de 19 ani, originar din raionul Cantemir, pentru comiterea jafurilor.
Potrivit informațiilor, s-a stabilit că individul în timp ce se afla într-un magazin de telefonie mobilă amplasat pe str. Calea Ieșilor din sectorul Buiucani, în mod deschis, a sustras de la vânzătorul-consultant un telefon mobil, după care a dispărut într-o direcție necunoscută.
Totodată, polițiștii au stabilit că tânărul la 5 aprilie, a intrat și în magazinul unde sunt comercializate bijuterii din aur, de pe bd. Ștefan cel Mare, sub pretextul de a vedea un lănțișor din aur, iar în mod deschis l-a sustras profitând de neatenția vănzătoarei.
Suma totală a prejudiciului cauzat constituie 16 927 lei. Bunurile sustrase urmează să fie ridicate şi returnate. În cadrul audierilor, acesta și-a recunoscut vinovăția comunicând că a recurs la infracțiuni din lipsa mijloacelor financiare.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul Direcției de Poliție a mun. Chișinău și cercetat penal pentru jaf, infracțiune care, conform legislației în vigoare, se pedepsește cu amendă în mărime de la 27 500 lei la 42 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare pe un termen de la 2 la 5 ani.
Dina Roșca