Astăzi, 11 martie 2022, Inspecția pentru Protecția Mediuluiîn comun cu Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă și APL Popeasca au efectuat o razie de combatere a tăierilor ilicite din fondul forestier a primăriei satului Popeasca, informează PROVINCIAL.
Potrivit IPM, în urma raziilor au fost depistate tăieri ilicite în fondul forestier gestionat de primăria Popeasca, urmare a examinării, s-au constatat 306 arbori specie salcâm alb tăiați ilegal pe o suprafață de 0,25 ha, de către persoane necunoscute.
Acest caz se investighează de comun cu APL și Inspectoratul de Poliție Ștefan Vodă. Prejudiciul adus mediului constituie 8742,60 lei.
Razii de contracarare a încălcărilor în domeniul protecției mediului, vor fi intensificate pe tot teritoriul raionului Ștefan Vodă.