
Inspectorii de mediu din raionul Strășeni au desfășurat recent mai multe razii de control în teren, având drept scop intensificarea verificărilor asupra lucrărilor silvotehnice din fondul forestier, precum și asigurarea respectării legislației de mediu.
În urma acțiunilor de control, inspectorii au depistat în flagrant o persoană care a efectuat tăieri ilegale a cinci arbori de specia salcâm din pădurea aflată în gestiunea administrației publice locale Lozova.
Pentru încălcările constatate, inspectorii de mediu au întocmit proces-verbal contravențional, fiind aplicată o amendă conform prevederilor Codului contravențional al Republicii Moldova. Totodată, prejudiciul cauzat mediului urmează să fie înaintat contravenientului pentru achitare benevolă.
Masa lemnoasă obținută ilegal a fost ridicată și transmisă Primăriei localității Lozova, conform procedurilor legale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului reiterează importanța respectării legislației de mediu și atenționează că tăierile ilegale de arbori afectează grav echilibrul ecologic și patrimoniul forestier. Acțiunile de control vor continua, iar persoanele care încalcă legea vor fi sancționate conform cadrului legal în vigoare.























