Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) și Asociația Obștească „Outreach Moldova” au semnat un Memorandum de colaborare pentru implementarea proiectului „Susținerea beneficiarilor Centrului de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din or. Hîncești”.
Proiectul are drept scop îmbunătățirea calității vieții fetelor și tinerelor aflate în plasament în acest Centru.
Astfel, AO „Outreach Moldova” va oferi suport Ministerului pentru a sprijini tranziția fetelor la viața spre comunitate, obținerea abilităților de trai independent, acordarea asistenței sociale și medicale și susținerea serviciilor sociale alternative dezvoltate și gestionate de Centru, cît și dezvoltarea unui sistem alternativ de îngrijire, în care aceste persoane să se simtă apreciate și membri ai comunității.
În context, vor fi realizate un șir de acțiuni, precum: reorganizarea Centrului de plasament temporar pentru copii cu dizabilități din or. Hîncești, instruirea responsabililor de dezinstituționalizare, asigurarea cu personal medical specializat pentru beneficiarii Centrului, dar și pentru serviciile sociale comunitare gestionate de Centru, instruirea personalului de îngrijire (dădace) în oferirea îngrijirilor specializate, dar și stabilirea celui mai bun model de îngrijire pentru fiecare beneficiar al Centrului.
Directorul AO „Outreach Moldova”, Jonothan Sultan a spus că scopul organizației pe care o conduce este de a reduce numărul de copii rămași în instituțiile rezidențiale: „Este convingerea noastră că fiecare copil și persoană cu dizabilități trebuie să aibă acces la servicii medicale, de reabilitare, educație, asistență socială și tot suportul la fiecare etapă a dezvoltării lor”.
Acordul este semnat pentru o perioadă de 3 ani. AO „Outreach Moldova” este o organizație caritabilă irlandeză, cu experiență de peste 18 ani în oferirea sprijinului copiilor aflați în dificultate. În țara noastră, aceast activează din anul 2000.
Dina Roșca