
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a avut o întrevedere cu primarii din raionul Ialoveni. Printre subiectele abordate de aleșii locali au fost necesitatea descentralizării financiare, problemele din domeniul educației, infrastructura, viitorul proiectului Drumuri Bune, gestionarea deșeurilor etc. În cadrul unui interviu pentru CALM, primarul comunei Gangura, Ialoveni, Marcel Bobeica, a oferit și alte detalii despre cele discutate, informează PROVINCIAL.
„Președintele ne-a spus că la nivel de țară este planificată o strategie de gestionare a deșeurilor și nu înțelege din ce cauză aceasta nu este implementată. Maia Sandu și-a exprimat convingerea că odată cu învestirea noului Guvern vor fi create premise pentru construcția celor 8 poligoane de stocare a deșeurilor la nivel de țară”, comunică primarul.
La întrebarea „Și în localitățile din raionul Ialoveni asigurarea cu apă mai constituie o problemă?”, Marcel Bobeica a spus: „Da, chiar și comuna Gangura are o rețea de aprovizionare cu apă învechită, construită în anii 1968-1971. În ultimii trei ani am modernizat o parte din această rețea, circa 11 km de apeduct, am construit două turnuri de apă, dar mai este nevoie de a construi alte circa 10 km de apeduct. Președintele Republicii Moldova a fost de părere că proiectele începute ar trebui susținute pentru a fi finisate, ca să nu fie îngropate țevile în pământ și împreună cu ele banii publici”.
Doina Secrieru