La 15 decembrie curent, Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a găzduit o masă rotundă dedicată prezentării și discuției despre Studiul de specializare inteligentă pentru Regiunea Centru. Acest document, elaborat inclusiv cu sprijinul unor experți contractați, reprezintă rezultatul eforturilor dedicate în analiza potențialului economic al Regiunii de Dezvoltare Centru și identificarea nișelor de specializare inteligentă cu impact semnificativ.
Inițiativa, coordonată de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, acoperă toate regiunile de dezvoltare din țară, iar documentul pentru Regiunea Centru a fost prezentat și discutat în cadrul evenimentului la care au participat reprezentanți importanți din mai multe domenii.
Reprezentantul Ministerului Educației și Cercetării a subliniat importanța politicii naționale în domeniul specializării inteligente și a oferit sprijin pentru implementarea studiului, evidențiind, totodată, angajamentul continuu al ministerului în proiecte conexe din domeniul educației și cercetării.
ADR Centru a prezentat potențialul socio-economic al Regiunii de Dezvoltare Centru, susținându-și argumentele cu date statistice oficiale. Astfel, au fost evidențiate oportunitățile și direcțiile de dezvoltare ale regiunii, inclusiv instituțiile cu potențial de formare profesională și infrastructura de afaceri existentă.
În procesul de elaborare a Studiului de specializare inteligentă au fost organizate și focus-grupuri sectoriale, care au implicat reprezentanți cheie din diverse ramuri. Aceste întâlniri au identificat atât punctele forte, cât și provocările fiecărui domeniu, contribuind astfel la realizarea unui document calitativ și relevant pentru situația actuală.
Studiul de specializare inteligentă reprezintă o analiză detaliată a potențialului economic al regiunii, cu scopul de a identifica și dezvolta sectoarele economice cu un grad înalt de inovare și specializare. Acest tip de studiu se concentrează pe identificarea avantajelor competitive ale regiunii și pe promovarea creșterii economice durabile prin concentrarea pe domenii în care regiunea poate excela și inova.
În continuare, studiul va fi propus spre aprobare membrilor CRD Centru. Studiu va servi drept baza pentru elaborarea sau actualizarea documentelor de politici la nivel regional.
ADR Centru se angajează să continue colaborarea cu toate părțile interesate pentru implementarea eficientă a măsurilor propuse în Studiul de specializare inteligentă, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă și inovatoare a Regiunii de Dezvoltare Centru.