Interpreta Stela Botez, cunoscută și ca „Fata cu Cobza”, s-a născut și a crescut în satul Pleșeni, raionul Cantemir, acolo unde merge de fiecare dată cu drag și emoții, deoarece e locul unde și-a trăit copilăria. În cadrul proiectului „Cu gândul la provincie”, ea a mărturisit că, din păcate, merge destul de rar, cam de 2 ori pe an.
„În copilăria mea satul era foarte pitoresc, așa cum este și astăzi de altfel, doar că în timp s-au mai schimbat unele forme de relief și s-au construit case noi. Eu îl țin minte foarte verde, cu ulițe largi și foarte mare, ca și întindere, iar câmpiile și ogoarele – foarte îngrijite, semn că oamenii erau harnici gospodari”, a declarat artista.
Stela Botez a spus că, cel mai frumos obicei pe care și-l amintește „este noaptea lui Sf. Vasile de anul nou, când tinerii umblă prin sat cu Capra, și Plugușorul”. Un alt obicei de iarnă, pe care ea nu l-a apucat, dar care era specific satului, este „Vălarii”.
„În ultimii ani s-a schimbat vizibil doar aspectul școlii, din câte am observat eu. În rest, aspectul satului a rămas cam același, încât mă întorc în timp mereu când merg acolo. Nu știu, probabil în primul rând ar fi nevoie de reconstruirea drumului principal, care este unul interurban, ce leagă diverse localități – asta ar fi un proiect la nivel de Guvern, cred”, a mai spus ea, pentru PROVINCIAL.md.
Totodată, interpreta a spus că Republica Moldova este frumoasă anume prin satele ei, de aceea și-ar dori ca ele să arate bine peste 20 de ani, să arate modern, cu infrastructură bună și puncte turistice, pentru că locurile rurale sunt o poveste.
„Veșnicia s-a născut la sat și asta trebuie să dezvoltăm în continuare pentru că satul ne reprezintă poporul și cred că fiecare orășean își găsește refugiul anume la țară, apoi în alte destinații turistice din alte țări ale lumii. Eu cred că dacă s-ar implementa mai multe proiecte cu investiții pentru dezvoltarea satelor și afacerilor din sate, acestea ar prospera. Îndemn administrația centrală să-și amintească de copilărie și bunici și să prioritizeze tot ceea ce înseamnă sat”, a subliniat Stela Botez.
Cristina Gurez