La 23 ianuarie 2023, a avut loc cea de a doua ședință de mentorat în cadrul proiectului proiectului ,,Consolidarea parteneriatului public-privat pentru un răspuns eficient la criza refugiaților în Moldova”, informează PROVINCIAL.
Activitatea s-a desfășurat în format online și a fost moderată de experta Veronica Butnaru.
Proiectul este implementat de AO ,,Institutum Virtutes Civilis”, cu susținerea UN Women și Fondul Femeilor pentru Pace și Asistență Umanitară. Produsul final al proiectului prevede elaborarea Planului raional de acțiuni privind gestionarea crizelor 2023.
În acest scop, prin dispoziția președintelui raionului Ștefan Vodă, Vasile Maxim, a fost instituit grupul de lucru din care fac parte: conducerea raionului în persoanele președintelui și vicepreședintelui responsabil de domeniul social, șefii subdiviziunilor Consiliului raional și a unor servicii desconcentrate din teritoriu, reprezentanții ONG-urilor.
În ședința de ieri, au fost discutate obiectivele și acțiunile ce urmează a fi incluse în Planul anticriză 2023. Membrii grupului de lucru au intervenit cu propuneri constructive în domeniile reprezentate: social, educație, medicină, cultură, ecologie, ocupare forței de muncă, securitate și ordine publică.
Următorul pas în elaborarea Planului va fi axat pe elaborarea indicatorilor de monitorizare.