Statul va rambursa producătorilor agricoli Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) pentru acoperirea datoriilor la mai multe tipuri de impozite și taxe de stat. Deputații au aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, proiectul de Lege privind Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, în lectura a doua.
Documentul a fost elaborat în scopul diminuării impactului negativ asupra agenților economici din domeniul agriculturii și industriei alimentare, cauzat de calamitățile naturale, de creșterea prețurilor la inputuri, de ruperea lanțurilor logistice urmare a războiului Rusiei în Ucraina, de embargoul impus de către Federația Rusă asupra producției de origine vegetală din țara noastră. În contul agenților economici din sectorul agricol s-au constituit sume semnificative, provenite din diferența cotelor la TVA. Respectiv, proiectul de lege prevede lansarea programului de restituire a TVA din contul contribuabilului pentru achitările impozitelor și taxelor datorate de către aceștia la stat.
Rambursarea TVA se va efectua pentru perioadele aprilie 2022 – iunie 2023 inclusiv. Se vor încadra în programul respectiv agenții economici care activează în domeniul agriculturii și care au suportat pierderi ale producției agricole de peste 50%, pe o suprafață de minim 50% din totalul terenurilor, ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2022.
„Aproximativ 200 de milioane de lei vor fi eliberați pentru agenții economici din sectorul agrar, pe care le vor putea folosi pentru dezvoltare”, a precizat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.