Mitropolia Moldovei comunică despre trecerea din această viaţă a Părintelui Arhimandrit Rafail (Bodiu), Starețul Mănăstirii Sf. Prooroc Ilie din s. Nicoreni, r. Drochia, informează PROVINCIAL.
„Cu profundă durere am primit vestea trecerii la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Rafail (Bodiu), Starețul Mănăstirii Sf. Prooroc Ilie din Nicoreni. Domnul L-a ales încă din tinerețile sale, să fie conducătorul spiritual al Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie” începând cu anul 1992, ascultare pe care a îndeplinit-o cu multă sârguință și dăruire, realizând după ani şi ani de muncă o înfloritoare Mănăstire. Plecarea sa dintre noi înseamnă o mare pierdere pentru obştea Mănăstirii, pentru numeroșii săi fii duhovnicești, dar şi pentru Biserica lui Hristos în care s-a ostenit, viaţa sa fiind o adevărată pildă în smerenie, ascultare şi dragoste faţă de Biserică”, se menționează în mesajul Mitropolitului Vladimir.
„Joi, 15 octombrie, începând cu ora 8.00 – Clopotele Mănăstirii „Sf. Prooroc Ilie”, vor vesti momentul începerii slujbei de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhimandrit Rafail”, comunică reprezentanții Mitropoliei.
Doina Secrieru