Începând cu data de 16 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va fi instituită stare de urgență, pe o perioadă de 60 de zile. Parlamentul a adoptat un proiect de hotărâre care prevede acest lucru.
Declararea stării de urgență a fost propusă de Guvern, având la bază Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE), precum și ținând cont de faptul că insuficiența resurselor energetice afectează direct și imediat securitatea statului și a cetățenilor.
Reprezentanții executivului menționează că sistarea livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană, furnizate de către „Gazprom”, ar putea genera o criză umanitară în regiune, precum și riscuri de asigurare a funcționării și stabilității sectorului energetic din Republica Moldova. În acest caz, ar fi necesară implicarea mai multor autorități din Republica Moldova și suportul financiar al partenerilor de dezvoltare.
Deficitul de energie electrică urmează a fi acoperit în baza procurărilor de pe bursa de energie electrică din România, administrată de către operatorul pieței din România OPCOM în limita capacității comerciale (NTC) pentru importul energiei electrice din zona de ofertare a ENTSO-E către blocul comun de reglaj Ucraina – Moldova. Situația este agravată de capacitatea limitată de import a energiei electrice alocată Ucrainei și Republicii Moldovei. Prin urmare, pe lângă imposibilitatea creșterii NTC dintre România și Republica Moldova peste valoarea de 315 MW, există riscul creșterii prețului energiei electrice de import și imposibilității acoperirii întregului deficit. Vulnerabilitatea este accentuată și de faptul că linia electrică de interconectare Isaccea-Vulcănești traversează teritoriul Ucrainei, ceea ce o face susceptibilă la întreruperi în cazul unor noi atacuri asupra infrastructurii energetice din țara vecină.
„Această iarnă trebuie să fie ultima iarnă din istoria țării în care să mai putem fi amenințați energetic. Noi am scăpat de șantajul de gaze pe malul drept, iar de cel energetic vom putea scăpa odată cu finalizarea liniei de tensiune înaltă Chișinău-Vulcănești”, a menționat Premierul Dorin Recean.
Respectiv, declararea stării de urgență este necesară pentru că oferă posibilitatea aplicării imediate a unui șir de măsuri, prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale. Acestea vor avea drept scop prevenirea, diminuarea și lichidarea consecințelor situației care a provocat starea de urgență. Mai exact, va fi posibilă instituirea unui regim special de procurare a energiei electrice și a gazelor naturale în ritm rapid și se vor putea aloca bani pentru acest lucru. La fel, vor putea fi adoptate decizii de împuternicire a furnizorilor și operatorilor de sistem să acționeze și să cumpere, să transporte sau să distribuie energie electrică și gaze naturale pe întreg teritoriul țării.
De asemenea, prin intermediul dispozițiilor CSE, se va putea dispune, la necesitate, raționalizarea consumului de resurse energetice și se va asigura procesul de informare a cetățenilor despre proporțiile situației excepționale și măsurile de protecție a populației.
Pe durata stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va emite dispoziții cu caracter executoriu pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a asigura impactul prompt al acestora, proiectul prevede faptul că dispozițiile emise de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova vor intra în vigoare din momentul emiterii lor.
Proiectul de hotărâre privind declararea stării de urgență a fost votat de 56 de deputați.