SRL „DFM” a dezmințit astăzi acuzațiile deputatului PAS, Dumitru Alaiba, privind pretinsele acte de contrabandă în magazinele duty-free. Într-un comunicat al companiei se menționează că astfel de cazuri sunt imposibile, deoarece toate mărfurile se află sub un control și regim vamal special, sunt verificate suplimentar de Poliția de frontieră, SIS și Serviciul de securitate al Aeroportului, controlate de guvernare, informează PROVINCIAL.
”De asemenea, atragem atenția că toate mărfurile puse în vânzare în magazinele duty-free, inclusiv din Aeroport, sunt vândute doar în baza tichetului de îmbarcare și la prezentarea pașaportului, prin eliberarea bonului fiscal, cu plata ulterioară către stat a tuturor taxelor și impozitelor aferente. Mai mult, în 2021, SRL „DFM” a plătit în bugetul de stat impozite de peste 94 de milioane de lei, iar în opt luni ale acestui an – mai mult de 73 de milioane de lei”, precizează compania.
Aceasta atrage atenția că magazine duty-free există în toate țările, inclusiv în UE, însă din cauza proiectului promovat de Dumitru Alaiba în țara noastră acestea ar putea să dispară. ”O dovadă a recunoașterii de către țările UE a legitimității regimului duty-free este noul Cod vamal al Republicii Moldova, coordonat cu partenerii europeni și armonizat cu legislația vamală a UE, care va intra în vigoare din 01.01.2023 și va reglementa activitatea magazinelor duty-free. Respectiv, tendința globală este îndreptată spre dezvoltarea magazinelor duty-free (Anglia, Franța, China ș.a.), și nu spre închiderea lor, cum prevede în mod direct proiectul lui Dumitru Alaiba”, se mai menționează în comunicat.
De asemenea, compania precizează că, sub pretextul asigurării unui mediu concurențial, a unor venituri virtuale la bugetul de stat, autorul urmărește, de fapt, eliminarea magazinelor duty-free, în general, și SRL „DFM”, în particular. ”Ca rezultat, vor avea de pierdut toți: cetățenii moldoveni și străini, producătorii autohtoni, operatorii magazinelor duty-free și angajații lor, investitorii străini, bugetul de stat și, nu în ultimul rând, imaginea Republicii Moldova la nivel internațional”, se mai menționează în comunicat.
Compania s-a adresat cu o scrisoare oficială Parlamentului, în care demontează dovezile autorului proiectului de lege și prezintă o serie de argumente în sprijinul magazinelor duty-free, în speranța că deputații vor examina documentul în mod obiectiv și nu vor admite adoptarea unei legi discriminatorii, în toate privințele, și nocive pentru afaceri și pentru cetățenii de rând.