Spitalul Raional Căușeni „Ana și Alexandru” va avea un ecograf modern, procurat cu suportul financiar nerambursabil oferit de Guvernul Japoniei, prin intermediul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”.
Contractul de finanțare, în valoare de 40 085 de dolari, a fost semnat astăzi, 23 decembrie, la Ministerul Sănătății, de Yamada Yoichiro, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, și Alexandru Cojocaru, directorul Spitalului Raional Căușeni „Ana și Alexandru”.
Cu ajutorul acestui aparat va fi îmbunătățit accesul locuitorilor din Căușeni, localitățile vecine, inclusiv din regiunea transnistreană la servicii de diagnostic. În cadrul instituției activează patru specialiști în imagistică medicală.
Menționăm că, în anul 2022, prin Programul „Kusanone”, au fost oferite granturi, în valoare totală de 337 540 de dolari, la șase instituții medico-sanitare publice – centrelor de sănătate din Leova și Bardar, Asociației Medicale Teritoriale Botanica, spitalelor raionale din Comrat și Căușeni, Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii.