Un șofer moldovean a fost reținut în punctul de trecere a frontierei Mirnoe, după ce a prezentat un comportament neadecvat și a ignorat cerințele polițiștilor de frontieră. Mai mult, acesta era în stare de ebrietate, iar în mașina pe care o conducea se afla și un copil minor.
Incidentul a avut loc la 1 noiembrie, pe sensul de ieșire din Republica Moldova.
Astfel, în timpul procedurii de control al trecerii frontierei de stat, patrula de menținere a regimului în PTF a orientat un mijloc de transport de model Honda CRV, la linia STOP pentru efectuarea termometriei persoanelor. Moment când șoferul nu s-a supus solicitării și, acelerând, s-a îndreptat spre ieșirea din țară. Mijlocul de transport a fost stopat la barieră și doar după intervenția în forță a oamenilor legii, șoferul a ieșit din mașină.
A fost legitimat cetățeanul moldovean de 41 de ani, locuitor al satului Chirsova, raionul Comrat. De menționat că, în automobil se mai afla și un minor în vârstă de opt ani, care s-a dovedit a fi copilul acestuia.
În cadrul discuțiilor, polițiștii de frontieră au observat că, conducătorul auto avea un comportament inadecvat, cu semne vizibile de ebrietate, în acest sens fiind solicitată la fața locului o patrulă a Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Ca urmare a efectuării testului alcoolscopic s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost întocmite două procese contravenționale: conform art. 332 alin.(1) – nerespectarea regimului punctelor de trecere a frontierei de stat si a regulilor de trecere a frontierei de stat, conform art. 241 – neîndeplinirea indicaţiei legale de oprire a vehiculului şi de acordare vehiculelor a priorităţii de trecere. De asemenea, de către angajații INSP au fost efectuate acțiuni de constatare a infracţiunii prevăzute de art. 264′ al. 1 Cod Penal al RM, conducătorul auto fiind preluat pentru audieri la Inspectoratul de Poliție Vulcănești, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat.
Doina Munteanu