La alegerile parlamentare, în circumscripția uninominală nr. 2 orașul Ocnița au luptat pentru fotoliul de deputat șase candidați, iar învingătoare a ajuns socialista Irina Lozovan. În context, Provincial vă propune să vedeți cum au reacționat pe rețele de socializare unii dintre contracandidații săi, după aflarea rezultatelor.
Democratul Vadim Lesnic a scris că, campania s-a încheiat, alegerile au fost făcute, revine la muncă.
„Mulțumesc din suflet oamenilor, care m-au votat – Încrederea Dvs mă onorează! Voi lucra în continuare pentru a păstra Încrederea Dvs şi să câştig Încrederea celor care încă nu m-au cunoscut. Am candidat la propunerea Partidului Democrat şi ne-am străduit să facem campanie frumoasă şi cinstită. Funcția de Preşedinte al CR Donduşeni îmi oferă posibilitatea să lucrez pentru donduşeneni şi să le câştig încrederea prin rezultate. Asta voi face!”, a scris Lesnic.
La rândul său, candidatul Partidului Șor, Eduard Fedișin a scris: „sunt foarte mândru și flatat de faptul că un număr atât de mare de oameni, locuitorii ai raioanelor Dondușeni și Ocnița au votat pentru el, ca și candidat la funcția de deputat din partea Partidului Șor, dar și pentru formațiune. Avem totul în față, să începem să ne schimbăm viețile spre bine!”.
Candidatul din partea Partidului Nostru, Eduard Plesca, a menționat: „200-400 lei costă 4 ani de viață!”.
De menționat că, în această circumscripție a mai candidat comunistul Andrei Țopa și reprezentantul Blocului ACUM, Remus Ciobanu.
Dina Roșca