O nouă intervenție aero – medicală a avut loc ieri pentru o femeie de 48 de ani din raionul Fălești care a fost afectată în urma unei explozii produse într-o casă de locuit din localitatea Hrubna Nouă, raionul Fălești, potrivit Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
Femeia a suportat arsuri de gradul I, II, III și IV pe 70 % a suprafeței corpului. Medicii spitalului republican din Fălești au luat decizia ca pacienta să fie transportată la Chișinău pentru ulterioare îngrijiri medicale. Astfel un elicopter SMURD Iași a preluat femeia ieri către ora 15.50 și a transportat-o la Chișinău.
Pe parcursul zborului pacienta a fost monitorizată de un echipaj de medici și paramedici ai Serviciului Mobil Urgent de Reanimare și Descarcerare. Femeia în stare gravă a fost stabilizată, fără de a suporta complicații pe parcursul zborului.
Conform informației Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI aceasta este a 33 intervenție aero – medicală de la lansarea SMURD în Republica Moldova.
Dina Roșca