Primăria Chișinău informează că în prezent sunt activate, în circuitul COVID-19, câteva instituții medicale strategice, pentru tratamentul pacienților cu coronavirus, iar în eventualitatea apariției unui nou val pandemic, vor fi reactivate gradual alte spitale municipale.
Astfel, în cadrul instituțiilor spitalicești din capitală, sunt internați 254 pacienți confirmați cu infecția COVID-19, din care, 18 în stare extrem de gravă, 107 în stare gravă, 123 – în stare medie și 6 persoane în stare ușoară.
Informații în acest sens au fost prezentate luni, în cadrul ședinței operative a serviciilor municipale, de către Boris Gîlca, șef al Direcției generale asistență medicală și socială (DGAMS).
Potrivit responsabilului DGAMS, spitalele municipale sunt pregătite și asigurate cu echipamente/mijloace de protecție, medicamente antivirale pentru tratamentul pacienților cu coronavirus.
În context, Primarul General, Ion Ceban a îndemnat responsabilii din domeniul medical să evalueze capacitățile de spitalizare din capitală, pentru a fi pregătite în contextul previziunilor Organizației Mondiale a Sănătății privind posibila creștere a numărului de îmbolnăviri prin infecția cu noua tulpină de COVID-19, „Omicron”.
Totodată, autoritățile municipale îndeamnă în continuare populația să se vaccineze pentru a putea face față situației pandemice. În acest sens, pe teritoriul capitalei sunt disponibile punctele de vaccinare mobile – un troleibuz și un autobuz, inclusiv cele 70 puncte de imunizare din cadrul instituțiilor medicale, care activează pe parcursul săptămânii.
E de menționat că, în prezent, rata de vaccinare în municipiul Chişinău este de peste 43% din numărul populaţiei, iar una din prioritățile municipalității este de a atinge nivelul de cel puțin 70 la sută.