În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– 12 persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
– două persoane au prezentat documente falsificate;
– doi cetățeni străini au încălcat termenul de ședere pe teritoriul R. Moldova:
– opt încălcări a regulilor de folosire a vinietelor;
– șapte cazuri de nerespectare a regulilor de exploatare a vehiculelor și transport de pasageri;
– două persoane în conflict cu legea au fost reținute, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, fluxul de persoane a constitui 41 273 traversări persoane, dintre care 21 328 înregistrate pe sensul de intrare în R. Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane, un număr de 26 473 – trecerile cetățenilor moldoveni. Traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 9 587 traversări, fiind semnalat un număr mai mare de autovehicule înmatriculate în străinătate – 5 398 traversări.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată aplicația „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Totodată, amintim că din 15 mai 2017, a fost deschisă circulaţia prin punctul de trecere Palanca – Maiaki – Udobnoe, urmare a finisării lucrărilor de construcție a unui drum de ocolire, amenajat temporar, care face legătura dintre punctele de trecere Palanca(RM) și Maiaki(UCR).
Dina Roșca