În rezultatul desfășurării activităților specifice în zona de competență, cu scopul de a supraveghea și controla frontiera de stat, preveni și combate migrația ilegală și infracționalitatea transfrontalieră, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– 10 persoane au încălcat regimul de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– trei persoane documentate pentru uz de fals în actele de călătorie;
– o persoană aflată în conflict cu legea a fost reținută într-un punct de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Potrivit informațiilor deținute, un cetățean moldovean a fost deportat din Federația Rusă, iar unul din Uniunea Europeană.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul a constituit 36 017 traversări persoane și 9790 unități de transport.
Dina Roșca