În perioada 9 – 15 ianuarie 2017, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 140 de evenimente, cu documentarea a 148 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– 26 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– trei persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 90 de persoane au prezentat viniete nevalabile;
– 24 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană a fost documentată pentru trafic ilicit de mărfuri;
– patru persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 25 de cetăţeni străini, dar și 43 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, 14 cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar 11 conaționali în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă a fost deportat un moldovean, din UE – cinci.
Polițiștii de frontieră au avut șase întrevederi cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Cu referire la fluxul traversărilor a frontierei de stat, în perioada vizată s-a înregistrat în punctele de trecere o descreștere semnificativă a numărului de traversări a frontierei de stat, față de prima săptămână a lunii curente. Fluxul persoanelor a constituit 285 612 traversări, mai puțin cu 9,2%, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 61 015 traversări, în descreștere cu 8,6%. Totodată, în ultimele 48 de ore, polițiștii de frontieră au înscris un flux de 85 970 traversări persoane, dintre care un număr de 46 626 traversări au fost înregistrate pe sensul de intrare în țară.
La ora actuală, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, rămân nefuncționale punctele de trecere de tip debarcader, ”Soroca”,”Cosăuți” și ”Vasilcău”.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Dina Roșca