Sistemul intern de canalizare se extinde pe strada Codrilor din municipiul Strășeni. Acestea sunt parte a proiectului, ce valorează peste 12 milioane lei, surse alocate din Bugetul local și contribuția cetățenilor, în baza Contractului semnat la 11 mai curent cu Compania ”Polimer Gaz Complet”SRL, informează PROVINCIAL.
Potrivit Primăriei, concomitent, se finalizează un alt proiect de construcție a sistemului de canalizare în acest sector, din sursele, alocate în cadrul Programului Comunitatea Mea / USAID.
Totodată, la 25 mai 2022, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între Agenția Cehă de Dezvoltare și Primăria Municipiului Strășeni, privind implementarea Proiectului de ”Construcție a stației de epurare în Strășeni”.
„Adresăm mulțumiri partenerilor, pentru sprijinul financiar, antreprenorilor, cetățenilor activi, implicați atât în procesul decizional, cât și în procesul de monitorizare a lucrărilor,” a menționat Primăria.
Cristina Pendea