
Încep activitățile de implementare a Programului iDRIP la SCI „Criulenii de Sus”. Prima etapă include analiza tehnică a infrastructurii existente și pregătirea proiectării lucrărilor de reabilitare. Astfel, ieri, reprezentanții MAIA, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Agenției Franceze de Dezvoltare și ai Uniunii Europene au mers în teren, la Sistemul Centralizat de Irigare „Criulenii de Sus”, pentru a discuta cu agricultorii și pentru a evalua situația tehnică a sistemului.
În cadrul vizitei au fost analizate stația de pompare, bazinul de acumulare, infrastructura existentă, terenurile care urmează să beneficieze de irigare, necesitățile agricultorilor și pașii următori pentru proiectarea și planificarea lucrărilor.
Discuțiile au avut loc cu membrii Asociației Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, care au prezentat situația actuală a terenurilor și culturilor, dificultățile întâmpinate în sezonul de irigare și beneficiile așteptate în urma reabilitării sistemului.
Agricultorii din regiune au menționat că sistemul, construit în anii 1975, are nevoie de modernizare pentru a putea fi pus în funcțiune eficient. Ei își doresc un sistem automatizat, care să asigure acces mai sigur la apă și să permită dezvoltarea culturilor cu valoare mai mare, în special fructe, legume și struguri pentru vin.
Programul iDRIP are o valoare totală de 60 de milioane de euro. Finanțarea include 45 de milioane de euro credit acordat de Agenția Franceză de Dezvoltare și 15 milioane de euro grant oferit de Uniunea Europeană.
Prin iDRIP, vor fi reabilitate două sisteme centralizate de irigare, SCI „Criulenii de Sus” și SCI „Călinești”. Pentru SCI „Criulenii de Sus” este planificată reabilitarea unei suprafețe de circa 1276 de hectare, de care vor putea beneficia aproximativ 300 de deținători de terenuri.





















