Primăria orașului Telenești, derulează proiectul intitulat „Extinderea rețelelor de canalizare din orașul Telenești și satul Mihălașa “.
Proiectul are o valoare totală de 512,919.43 euro, echivalent cu 9,940,378.61 de lei. Contribuția financiară a Guvernului României este de 165,086.83 de euro, sau 3,199,382.75 de lei. Cea mai mare parte a sumei, în valoare de 6,7 milioane de lei, reprezintă investiția Guvernului Republicii Moldova prin programul național „Satul European”.
Odată finalizat, proiectul va extinde rețelele de canalizare pe o distanță de peste 5 km, acoperind astfel nevoile a circa 450 de gospodării casnice, cu peste 1200 de beneficiari.
Totodată, construcția stației de pompare a apei va asigura acces îmbunătățit la servicii de sanitație, contribuind semnificativ la calitatea vieții în comunitate.
În prezent, muncitorii de pe șantier se află într-un stadiu activ de implementare, și sunt orientați către realizarea construcției stației de pompare a apei, a conductelor de canalizare și a instalării căminelor de vizită. Conform contractului de finanțare, proiectul se va realiza până la sfârșitul lunii iunie a acestui an.
Proiectul beneficiază de finanțare în cadrul Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, care susține programul de asistență tehnică și financiară. Acordul prevede ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro din partea României către Republica Moldova, semnat la Chișinău în 11 februarie 2022.