Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) au semnat un acord de colaborare ce prevede formarea profesională inițială şi continuă în domeniul securității naționale, transmite PROVINCIAL.
Documentul a fost semnat astăzi, 17 noiembrie, de către Alexandr Esaulenco, director al SIS și Rosian Vasiloi, șeful IGPF al MAI.
Acordul reprezintă un instrument eficient de cooperare, prin stabilirea unor mecanisme sigure şi viabile de interacţiune, reieşind din interesul reciproc de dezvoltare a capacităților instituționale în domeniul securității naționale și, în particular, al securității statului.
Cursurile vor fi organizate de către Institutul Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei” al SIS și vor cuprinde un spectru larg de subiecte, precum: aspectele fundamentale ale securității, sistemul național de securitate, riscurile, vulnerabilitățile și managementul crizelor de securitate, activitatea specială de investigații, analiza informațiilor, protecția secretului de stat ș.a.
În cadrul întrevederii, conducătorii celor douăi instituții au făcut schimb de opinii pe subiecte de actualitate pe palierul asigurării securităţii statului, fiind reiterată dorința comună de consolidare a bunelor relații dintre entități. La fel, au fost evocate o serie de domenii cu potențial de dezvoltare, precum și de aprofundare a dialogului și diversificare a cooperării.
Cristina Pendea